Ucraina a cerut excluderea Rusiei din ONU: „Este o uzurpatoare a locului” URSS

La peste zece luni de la lansarea agresiunii militare ruse din Ucraina, Ministerul de Externe de la Kiev a cerut excluderea Rusiei din ONU.
Este o solicitare cu șanse reduse de succes, în condițiile în care Moscova are drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, potrivit Agerpres.

Consiliul de Securitate al ONU FOTO EPA-EFE
Consiliul de Securitate al ONU 

„Ucraina cere statelor membre ale ONU să priveze Federaţia Rusă de statutul său de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi să o excludă din ONU”, a anunțat MAE de la Kiev într-un comunicat.

Potrivit diplomaţiei ucrainene, Rusia „ocupă ilegal”, din 1991 încoace, „locul URSS în Consiliul de Securitate al ONU”.

„Rusia este o uzurpatoare a locului” URSS la ONU, a subliniat diplomația ucraineană.

Aceste „trei decenii de prezenţă ilegală la ONU au fost marcate de războaie şi acapararea de teritorii din alte ţări, o schimbare forţată a graniţelor recunoscute internaţional şi de încercări de a-şi satisface ambiţiile neo-imperiale”, afirmă Kievul.

Într-un mesaj difuzat pe Twitter, șeful diplomației ucrainene, Dmitri Kuleba, spune că prezenţa Rusiei în Consiliul de Securitate şi în ONU în ansamblu este nelegitimă.

Cincisprezece țări, printre care Ucraina, și-au obținut independența în decembrie 1991, în urma destrămării Uniunii Sovietice.

Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.