Nici nu s-a terminat războiul din Ucraina, dar tot mai multe voci avertizează asupra a ceea ce ar putea fi o nouă confruntare militară în viitor, de proporții nemaiîntâlnite și care ar avea grave urmări pentru întreaga lume, inclusiv pentru România.
O confruntare pe câmpul de luptă între SUA și China ar putea deveni realitate în următorii ani, pe fondul înmulțirii divergențelor dintre cele două mari puteri. O spun experți de prim rang, generali importanți americani, iar parcă pentru a accentua și mai mult temerile, președintele proaspăt reales al Chinei, Xi Jinping, a anunțat, la ultimul Congres al comuniștilor chinezi, vremuri tulburi, iar zilele trecute a cerut în mod direct armatei țării sale să se pregătească pentru un război, fără a anunța cine va fi oponentul.
Și dacă nu era suficient, la fel de important, în noua strategie de apărare a SUA se precizează nici mai mult nici mai puțin decât că „China prezintă un risc fundamental pentru securitatea SUA în deceniile care vor urma.”
Pentru a afla care sunt riscurile reale ca acest scenariu de coșmar (razboi versus pace) să prindă contur, „Adevărul” a discutat cu doi experți importanți pe această temă. Este vorba despre americanul Mark Galeotti, expert în securitate și profesor la University College London, director general la Mayak Intelligence și omul care a consiliat mai multe instituții, printre care Adunarea Parlamentară a NATO, Interpolul, Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa și Comitetul pentru Afaceri Externe al Camerei Comunelor din Marea Britanie.