Clubul Sportiv Riposta este primul club privat de scrimă din România, fiind înființat în anul 2008, în București, și numărând aproximativ 70 de membri în prezent.
S-a născut din dragostea de sport și de mișcare a doi foști campioni, actuali antrenori de sabie: Constantin Sandu și Lucian Dina.
Visul lor cel mare, care sunt convinși că se va realiza într-o zi, este ca unul dintre copiii crescuți la club să urce pe podiumul de premiere la Jocurile Olimpice.
Constantin Sandu a început să facă scrimă de plăcere, iar mai târziu a devenit pasiune. A crezut întotdeauna în ceea ce știa că poate să facă pentru acest sport și pentru comunitate: „Îmi este limpede și astăzi că drumul ar fi fost același. Scrima este un sport care cere întotdeauna perfecțiune și o anume structură. În cazul meu a fost destin și este ceea ce mă face fericit chiar și după atâția ani ca sportiv și antrenor. Scrima se bazează pe onoare și respect, este un sport al gentlemenilor. Cultivă spiritul competitiv, cavalerismul, perseverența, integritatea, disciplina”.
„Toți copiii care ajung în sala de scrimă se imaginează Cavaleri ai mesei rotunde. Și le păstrăm acest spirit cât mai mult!” -Constantin Sandu
Îi este mai greu acum, ca antrenor, decât îi era atunci când el însuși concura pe planșă. „Ca sportiv, lucrurile se petrec de la sine, gradual, iar dacă ești serios și ai o îndrumare bună, poți atinge performanțe nebănuite. Ca antrenor este puțin mai dificil. În momentul în care preiei un copil de la 6 ani, îl construiești nu doar pentru sport, ci și pentru viață. Uneori fără ca el să știe. Acest drum durează 10-15 ani cel puțin. În tot acest timp, copilul parcurge nenumărate etape de dezvoltare și educație. Noi suntem lângă ei ca suport permanent sufletesc și nu numai, încercând să facem din fiecare un om mai bun. Ca sportiv, te dezvolți doar pe tine, ca antrenor ai șansa de a construi mai multe personalități și campioni.”
Clubul Sportiv Riposta a fost o dorință care s-a materializat acum 15 ani, „la momentul potrivit”. „Nu știu dacă mai devreme am fi fost pregătiți. Cert este că e parte din destinul meu și al partenerului meu, Lucian Dina. Cred că destinul ne este oferit, însă el trebuie susținut întotdeauna prin muncă.”
Constantin Sandu și Lucian Dina se cunosc de-o viață și fiecare spune că n-ar fi putut construi acest proiect fără celălalt. „Nu suntem perfecți, dar am ajuns să ne cunoaștem foarte bine și întotdeauna punem pe primul loc copiii și proiectul. În 15 ani am construit un club, o sală proprie, și am lucrat cu sute de copii care au cucerit peste 400 de medalii la competiții naționale și internaționale.”