E posibil să nu fi intrat în Schengen și din cauza unui potențial nou val de refugiați ucranieini care acum ar putea fi oprit la graniță de Ungaria, copilul rebel al Europei! Da, infrastructura României este suprasolicitată în estul țării de camioanele ucraniene cu cereale, la fel și portul Constanța! Da, noua lege a minorităților din Ucraina ar putea însemna că promisiunea lui Zelenski cu privire la drepturile minorității românești, făcută în Parlamentul României, ar fi doar vorbe goale (deși este clar că minoritatea vizată este cea rusofonă), dar dacă Ucraina nu mai rezistă unde se va opri Putin?
UNDE ERAM PE HARTA LUMII?
De-a lungul timpului, România a făcut parte din alianţe diferite ca perspective geopolitice, generate sau generând un echilibru de putere regional, care a fost, de cele mai multe ori, bazat pe un joc cu sumă nulă. Aceste alianţe au presupus pendulări ale României în poziţionarea sa faţă de marile puteri, generate mai ales de nevoia de a beneficia de garanţia suveranităţii teritoriale. Unele dintre aceste alianţe au urmat un curs firesc, alte alianţe, precum Tratatul de la Varşovia, au fost impuse, România fiind considerată un stat-satelit de către URSS, o componentă a „cordonului sanitar” ce separa acest bloc militar şi politic de puterile occidentale.
După prăbuşirea comunismului, România începe să fie văzută prin prisma teoriei „statului-pivot”, situat la răscrucea axelor geopolitice Occident, Eurasia şi Orientul Mijlociu. În concepţia lui Zbigniew Brzezinski, ţinând cont de poziţia sa geopolitică şi geostrategică, România are atributele necesare unui „pivot” geopolitic, fiind un stat a cărei importanţă decurge din aşezarea şi din vulnerabilitatea pe care o poate manifesta faţă de comportamentul jucătorilor geostrategici din vecinătatea sa precum Federaţia Rusă şi Ucraina.

Harta Spațiului Schengen
În acest context, primii ani de după căderea comunismului au însemnat pentru România o perioadă de criză, fiind situată la „periferia” lumii occidentale, neacceptată în „familia” democraţiilor occidentale (UE şi NATO), fără garanţii de securitate într-un mediu internaţional transformat profund, care putea genera pericole la graniţele sale, principalul fiind tentativa Federaţiei Ruse de a redobândi statutul de putere regională!
CUM JOACĂ ROMÂNIA ÎN APELE INTERNAȚIONALE ÎNVOLBURATE DE CRIZA DIN UCRAINA?
Ca stat membru NATO și UE, România nu pare să aibă o strategie coerentă care să vizeze maximizarea rolului jucat de țara noastră ca vecin al Ucrainei asediate. Răspunsul României față de invazia rusă din Ucraina se inscrie în normalitatea relațiilor de bună vecinătate prin oferirea de sprijin umanitar refugiaților care au fugit din calea războiului și prin oferirea de culoare de transport pentru ca grâul ucrainean să ajungă în portul Constanța, de unde să fie trimis spre destinațiile finale, consecvent cu poziția de stat membru al NATO și UE!

Transport de cereale din Ucraina
Aparent, la nivelul UE, nimănui nu-i pasă de efortul României de a găzdui refugiații ucranieni sau de a pune la dispoziția Ucrainei infrastructura rutieră, feroviară și portuară pentru transportul cerealelor! De ce? Pentru că Schengen pare a fi o destinație foarte îndepărtată pentru România tocmai datorită refugiaților care pun presiune pe bugetele și pe clasa poltică din statele vest – europene (a căror fanion a fost Austria de data aceasta!). Transportul de cereale ucrainiene prin România încarcă suplimentar infrastructura critică din România (drumuri și căi ferate deteriorate, portul Constanța supra-încărcat), câteodată chiar în detrimentul vieții de zi cu zi a românilor care locuiesc în zonele tranzitate de camioane sau a producătorilor români de cereale care doresc să-și exporte produsele!
Cât privește strategia de comunicare a decidenților români față de contribuția României în ajutorarea Ucrainei, aceasta este timidă și inconsistentă, chiar cu riscul de-a genera euro-scepticism sau, mai rău, irascibilitatea populației care se vede și mai ingnorată de autorități de când refugiații sau cerealele din Ucraina au apărut pe teritoriul României!
Cu privire la rolul României ca stat membru NATO, în cunoştinţă de cauză cu privire la declaraţiile belicoase ale oficialilor ruşi, precum şi față de acţiunile militare (și nu doar militare!) pe care Federaţia Rusă le întreprinde în Ucraina și în Republica Moldova, este evident că regimul Putin reprezintă principalul vector de ameninţare externă la adresa securităţii naţionale a României!
Pare că criza ucraineană a sporit capacitatea de apărare a României, deja consolidată prin amplasarea scutului antirachetă la Deveselu și de achizițiile de tehnică de luptă HIMARS și Patriot, prin decizia de amplasare a unui grup de luptă al NATO în România, o prezență militară care garantează reacția rapidă a NATO în cazul unei invazii militare ruse în România! Toate aceste mutări ale NATO ne arată că România nu mai este doar o țară de pe flancul sud-estic al NATO ci un potențial front pentru NATO, în cazul în care Ucraina cedează, iar Republica Moldova va deveni următoarea Ucraină!
Există o altă șansă pentru România în tot acest context? Așa cum am menționat la început, în anii ‘90 nimeni nu ne oferea nicio garanție că Alexandr Lebed nu va veni cu armata a XIV-a la București, dacă va primi ordin în acest sens! Acum, un alt Lebed, s-ar gândi de două ori dacă și-ar dori să se întâlnească în România cu soldații din grupul de luptă NATO dislocați pe teritoriul României! Poate că decidenții României ar trebui să explice acest lucru mult mai clar populației!